da/nu

2
  • 21 octombrie 2011
  • Tot la rubricuta de weekend, ca in zilele astea doua care vin n'o sa am prea mult timp de postat..

    Din setea mea pentru cunoastere, care recent isi cam face de cap, fusei la facultate (scoala doctorala) luni. Dl Pohoata a adus, in paranteza, vorba despre un fenomen social mai sensibilos. As tinde sa fiu de acord cu acest fenomen, dar numai intr'o oarecare masura. Se facea ca vorbea despre eugenism. Prezentarea pe scurt a acestei "igiene sociale" suna destul de ok, daca era abordata simplu si la modul practic. Nuantele insa vad ca fac tratarea problemei putin diferit. Referitor strict la "imbunatatirea societatii", e de acceptat. Sa vedem de ce.

    Prezentarea fenomenului suna cam asa: pana in '87, in Suedia femeile insarcinate erau inregistrate si puse sa completeze, alaturi de "inculpat", un chestionar. Analizand raspunsurile celor doi, specialistii hotarau daca viitorii parinti sunt capabil, financiar si psihic, sa creasca un copil. Daca nu, sarcina era intrerupta. Tratand la rece subiectul, respect pentru hotarare! Adica, daca nu esti in stare sa'l cresti conditii cat de cat decente, de ce sa'l faci? Exemplul Romaniei: in cativa ani, numarul copiilor romani va fi intrecut de cel al rromilor. Dintre rromi, mai mult de jumatate sunt analfabeti. Concluzia: o sa ajungem o tara de rromi analfabeti. Suedia nu voia asa ceva, si ii si cred. O tara cu un astfel de grad de dezvoltare nu'si permite sa fie trasa in jos de 2 care se'mbata cand iese tulburelul si fac copii. Sa fim seriosi. Revenind... Deci, de ce sa faci un copil cand nu esti in stare sa te hranesti/speli/ingrijesti pe tine? De ce sa fac un copil pe care apoi sa'l abandonez in spital? Ca sa'l ia o casa de copii, sa dau bani la stat, eu contribuabil, sa'l creasca in ultimul hal si la 18 ani sa'i dea drumul pe strada? Desigur, urmand ca respectivul sa'mi dea in cap cu ceva fiindca trebuie sa ma fure sa aiba cu ce trai...Deci, dupa ce ca am dat bani la stat sa'l creasca, mai vine sa ma ia si la bataie.. Tipical...

    Analizand eugenismul si mai departe...observam ca germanii, finantati de americani, trec si fac ce'au stiut ei sa faca mai bine. Hitler viseaza la rasa perfecta si'ncepe sa'si dea cu parerea cum se fac cei mai buni copii si ce indivizi ar trebui pastrati. Deja cadem in extrema cealalta. Astazi suntem ceva mai subtili, apelam la genetica. Eu zic sa apelam la cap si minte, ca d'aia le avem. Doua intrebari simple ar trebui sa determine viitorul viitorului copil: am casa unde sa'l cresc si bani sa'l cresc? Am mintea si maturitatea necesara sa educ un copil? Daaaa!! Poi sa'l facem. Daca nu, sterge'ti mucii de la nas si mai cresti vreo doi ani.

    Salve!

    Fiica ratacitoare

    2
  • 20 octombrie 2011
  • 'na seara!

    Ultima postare...26 ianuarie 2011. A trecut ceva timp. Chiar a trecut... a zburat, m'a purtat cu el, cand mai lin, cand lovindu'ma cu toata forta. Am ras, dar am si plans, m'am bucurat, dar m'am si intristat. Unii au venit, altii au plecat, amintiri au murit, altele au reinviat. Am realizat cateva chestii de importanta ridicata, dar si sacrificiile au fost pe masura. Trag linie, dupa cca. 7 (!) luni si vad ca... am intrat la doctorat, am loc de munca (la care o sa renunt in curand), ah, si ma mai ia cate'un dor de Xulescu, dor pe care'l omor in activitatile care abia ma lasa sa respir. Si e abia inceputul. Vreau sus (nu e nimic rau in a vrea cat mai sus), vreau sa ma depasesc, vreau sa profit de cele realizate si de ce'mi ofera viitorul, vreau sa am rezultate pe masura sacrificiilor facute. Si mai vreau sa revin la Irina, nu la ce'am fost vara asta...

    Am vise care vreau sa se'mplineasca, am aripi care abia ies si care sper sa ma poarte spre culmile tintite. Suna pompos, nu e decat dorinta unui muritor, care viseaza cu ochi deschisi.. Am cam auzit des in ultima vreme ca vreau cam multe, dar parerea mea e ca a avea un tel, un vis e ca a avea un ghid. Nu te lasi purtat de viata si intamplari cum  bate vantul, macar ai cat de cat o tinta spre care te'ndrepti. Cum ajungi acolo... iti adaptezi drumul la ce'ti rezerva intamplarea, dar directia e aceeasi, si capatul se afla in dreptul acelui X rosu marcat puternic in fata ochilor.
    Nu e imposibil, as vrea sa cred ca nici dificil. Vom vedea pe parcurs. Si'as vrea sa ma ocup si de blog...L'am lasat al nimanui, te'am lasat al nimanui. Sa afirm ca revin in forta...as minti. Doar revin.. 

    Salve!